Ani de liceu ce au trecut ca o pasare in zbor.
Cu vant, ploi, lacrimi, iubire, fericire, extaz, multumire de sine si fata de ceilalti.
Ani frumosi.Ani in care am invatat sa ne maturizam, sa privim lumea cu alti ochi, cu ochi de copii dar privire de adulti.
Am luptat impotriva celor care nu erau in conformitate cu asteptarile noastre, am luptat pentru noi, asa imi place sa cred.
Am dus razboiul timpului timp de 4 ani.Am avut parte de cei mai frumosi ani.
Cu gandul ca o sa ma maturizez, ca am stiut ca anii de liceu vor fi cei mai frumosi, si am spus-o inca din a 9-a….Dar parca excursia a creat o legatura, o legatura care uneori a lipsit cu desavarsire..
Bucata de lut, pe care cea de-a doua mama a incercat sa o modeleze, a ajuns o sculptura frumoasa ce reliefeaza inimi de oameni mari, chipuri de copii….
Le multumesc celor de la 12-SF, pentru anii minunati.
Si cum ar spune Vama ” sa dam drumul la timp, doar atunci cand ne vom desparti”.Daca as putea, as opri timpul la clipele astea frumoase.
Va spun ca va apreciez, nu pentru ce ati fost in a 9-a, ci pentru ce ati devenit in a 12-a.Oameni cu bun simt, responsabili, oameni mari, dar cu suflet de copii.
Ii multumesc doamnei diriginte, ca a avut rabdare cu noi, ca a incercat sa ne deschida larg ochii si sa privim lumea de afara.
Ca a incercat sa ne fie “mama” de adolescent, si ca a trecut prin chinuri cu noi.Ca a indurat cu curaj “razboiul” cu noi, si “nepasarea” si “ura” pe care uneori am avut-o pentru alte persoane.
Si fara a fi ironica, imi place sa cred ca la sfarsit de clasa, vom striga cu totii” SUNTEM O FAMILIE”.